sâmbătă, 14 decembrie 2013

Dan Roșca - Locuri și oameni din Bucureștii de ieri

Ca vechi locuitor al Bucureștilor ce mă aflu, trăitor al vremurilor în care magazinul Unirea nu exista iar magazinul Cocor abia ce fusese construit, eclipsînd finalmente bucata de Cale a Moșilor ce altădată cobora pînă spre Dîmbovița - Dîmboviță încă neregularizată ca în vremurile noastre, căci rîul care se umfla amenințător la inundațiile din 75 era deja altul decît cele ce se unduia odinioară prin tîrgul lui Bucur -, niciodată n-am putut trece indiferent pe lîngă un tratat (fie el și mic tratat) de istorie a orașului. Iar dacă opul are și fotografii de epocă, și hărți ale vremii, pe mine unul m-a cucerit definitiv.

Cam la asta se referă cartea lui Dan Roșca. Povești despre case, despre ulițe, în ultimă insanță despre oameni, căci ei dau substanță arhitecturii: știți cine erau Vanic, Brofft, Oteteleșanu, Dragomir Niculescu (de ultimii doi imposibil să nu fi auzit)? Vechiul Teatru Național probabil cunoașteți unde se înălța, dar mai știe cineva pe unde se afla Grădina Cărăbuș sau vechea Piață de Flori? dar berăria Gambrimus pe unde-și avea oare sediul? (Nu, nu aia de pe Kogălniceanu, actual Elisabeta, colț cu Beldiman, și unde țin minte ca acum că imediat după 1990 apăruse în geam un anunț care pomenea de Cordon Bleau (!)). Eu unul am fost întotdeauna curios unde naiba era Fialkowsky ... 

Da, sînt frumoase poveștile, pentru cine știe să le aprecieze - căci capitala de azi colcăie de venetici ...



Partea mai întunecată se referă la calitatea fotografiilor existente în carte, care bănuiesc că nu ține de fotografiile în sine sau de vreo rea-voință, ci pur și simplu de posibilitățile tipografice. Pozele însă izbutesc să slujească scopului dorit, anume să fie un vector pentru cîte o poveste țesută cu măiestrie și multă-multă transpirație - cele 99% de care pomenea Edison și care aici se traduc prin aproape 1000 de referințe biibliografice (dacă nu cumva încurc numărul).

Închei cu un citat care mă bîntuie de fiecare dată cînd stau și mă uit la ce-am fost și ce-am ajuns (nu eu personal, așa, în general, la nivel filosofic), citat-parolă dintr-un roman ceva mai secundar, dacă-mi dați voie să forțez oleacă limba română, al lui Arthur C. Clarke, pe numele său Orașul și Stelele, unul din primele traduse după revoluție, deci cu atît mai profund impregnat în memoria-mi: And remember: Diaspar was not always thus! - Aminitiți-vă - orașul nu a arătat întotdeauna așa!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu