marți, 28 decembrie 2010

Daemon 3

La fel ca în Deus Ex, în Daemon există inteligenţa artificială care manevrează din umbră oamenii, economia, poate şi politicul. Daemonul - acesta e numele entităţii informatice - îşi face aliaţi printre oameni, căci n-ar putea rezista la infinit doar reacţionînd scriptat la nişte stimuli oarecare. (Deşi reacţiile scriptate sînt demne de admiraţie - zeci, sute de crawlere caută în buletinele de ştiri aşteptînd o anume ştire pentru a face un anume lucru, o clădire e în stare să se apere singură folosind mijloace specifice jocurilor - o hartă, o serie de unităţi aliate şi duşmane, şi un scop, distrugerea inamicului ...).

Recrutarea oamenilor se face după criterii absconse, deşi ni se sugerează că ei trebuie să fie demni de onoarea ce li se face, sau cel puţin testele la care sînt supuşi dau această impresie. În ciuda acestui fapt, soldaţii credincioşi ai daemonului au un profil moral cu totul îndoielnic. Cu atît mai bine, pentru că dihotomia alb-negru nu prea îşi are locul aici.

Două cuvinte despre final, finalul cărţii, cu toate că nu am de gînd să închei aici. Finalul e unul deschis, care sugerează că va fi şi un Daemon 2, poate şi un Daemon 3, şi aşa mai departe. Mă îndoiesc însă de acest lucru; sînt sigur că posibilele continuări vor fi de aceeaşi calitate înaltă, dar Daniel Suarez are un mare "defect". "Defectul" său este proza densă, cu multe "chestii care se întîmplă" per pagină scrisă. Or, acest lucru pare să fie de neiertat în industria literară americană, în care e de bonton să scrii 300 de pagini despre o chestie care ar încăpea lejer în 50. (Ultimul exemplu, Christopher Priest - Magicienii, căruia nici nu ştiu dacă merită să-i dedic un post separat, atît de mult m-a călcat pe nervi).

În post-ul următor despre Daemon, cîte ceva despre jocurile video - pentru că referirea la Deus Ex nu a fost chiar gratuită.

(va urma)

duminică, 26 decembrie 2010

Daemon (2)

Firește că în Daemon perspectiva e mai largă decît la prima vedere, prima vedere fiind cea din post-ul meu anterior. Nu e vorba de o simplă răzbunare de dincolo de mormînt, ci de prima încercare (încununată de succes, se pare) a unui organsim pur informatic de a ... de a ... de a face ce, de fapt?

Să cucerească Pămîntul?

Să conducă omenirea cu o mînă invizibilă?

Să-i supună pe oameni la sclavie?

Pentru mine personal, dar și pentru o grămadă de oameni de pe tot globul, Deus Ex a fost unul din
cele mai bune jocuri pe calculator ever made by human hands :). Cine l-a jucat cunoaște bine atmosfera cyberpunk combinată cu cea film-noir care dau atîta savoare jocului. (Nu discut aici de aspectele de gameplay - shooter, roleplay și adventure în același timp, modalitățile multiple de a rezolva o misiune, fiecare după cum îi priește, și așa mai departe). În Deus Ex existau trei finaluri posibile, dintre care unul, cel spre care te împingeau pe nesimțite creatorii jocului, era tocmai acesta - o AI care fuzionează cu o inteșigență umană spre a instaura o dictatură benignă și luminată pe greu încercata noastră planetă.

(va urma)

vineri, 17 decembrie 2010

Daemon

Sînt în plin proces de lectură a cărții din imagine (Daniel Suarez - Daemon). Arată bine, arată a thriller tehnologic ce se respectă. Aduce un pic ca idee cu Insomnimania (Terminal Games în original) a cuplului Cole Perriman - da, știu că e un singur nume, dar e un simplu pseudonim în spatele căruia se ascund doi scriitori.

Bine, pînă n-ajung la final chiar nu prea știu care e ideea, ce se va dovedi a fi ciudata serie de întîmplări criminale orchestrate via calculatoare și Internet de către un geniu într-ale calculatoarelor. Geniu, dar mort. Și mortul dirijează totul prin intermediul a ceea ce în jocurile video se cheamă secvențe scriptate.

Voi reveni.

A, da, Insomnimania a fost excelentă (pentru mine) la vremea ei. Ba chiar și la vremea actuală ...

marți, 14 decembrie 2010

Timothy Zahn - Hoț și Dragon (2)

Nu ar mai fi multe de zis.

1. E un roman pentru tineret, cu toate plusurile și minusurile aferente, un fel de Cireșarii ai epocii high-tech.

2. Sînt curios dacă editura va publica și continuările - se pare că în total ciclul are 6 cărți. După succesul reputat de acest prim volum ("succes" cu minus în față, cartea am luat-o de la reduceri, plătind pe ea 5 lei, deci vă dați seama că editorii au dat-o să scapre de stoc), mă îndoiesc sincer.

3. Găselnița cu dragonul bidimensional este ... o găselniță, dar nu prea e explicată nici științific, nici pseudo-științific (Mă așteptam la o explicație pseudo, pentru că de-aia e S.F. și nu roman realist), dar Zahn prea o sfeclește cînd cu 4, cînd cu 3, cînd cu 2 dimensiuni. Mai bine o lasă neexplicată și se mai gîndea el pe parcurs cum s-o dreagă ...

Atît deocamdată.

Următorul popas: probabil Tărîmuri pustiite.