marți, 28 decembrie 2010

Daemon 3

La fel ca în Deus Ex, în Daemon există inteligenţa artificială care manevrează din umbră oamenii, economia, poate şi politicul. Daemonul - acesta e numele entităţii informatice - îşi face aliaţi printre oameni, căci n-ar putea rezista la infinit doar reacţionînd scriptat la nişte stimuli oarecare. (Deşi reacţiile scriptate sînt demne de admiraţie - zeci, sute de crawlere caută în buletinele de ştiri aşteptînd o anume ştire pentru a face un anume lucru, o clădire e în stare să se apere singură folosind mijloace specifice jocurilor - o hartă, o serie de unităţi aliate şi duşmane, şi un scop, distrugerea inamicului ...).

Recrutarea oamenilor se face după criterii absconse, deşi ni se sugerează că ei trebuie să fie demni de onoarea ce li se face, sau cel puţin testele la care sînt supuşi dau această impresie. În ciuda acestui fapt, soldaţii credincioşi ai daemonului au un profil moral cu totul îndoielnic. Cu atît mai bine, pentru că dihotomia alb-negru nu prea îşi are locul aici.

Două cuvinte despre final, finalul cărţii, cu toate că nu am de gînd să închei aici. Finalul e unul deschis, care sugerează că va fi şi un Daemon 2, poate şi un Daemon 3, şi aşa mai departe. Mă îndoiesc însă de acest lucru; sînt sigur că posibilele continuări vor fi de aceeaşi calitate înaltă, dar Daniel Suarez are un mare "defect". "Defectul" său este proza densă, cu multe "chestii care se întîmplă" per pagină scrisă. Or, acest lucru pare să fie de neiertat în industria literară americană, în care e de bonton să scrii 300 de pagini despre o chestie care ar încăpea lejer în 50. (Ultimul exemplu, Christopher Priest - Magicienii, căruia nici nu ştiu dacă merită să-i dedic un post separat, atît de mult m-a călcat pe nervi).

În post-ul următor despre Daemon, cîte ceva despre jocurile video - pentru că referirea la Deus Ex nu a fost chiar gratuită.

(va urma)

duminică, 26 decembrie 2010

Daemon (2)

Firește că în Daemon perspectiva e mai largă decît la prima vedere, prima vedere fiind cea din post-ul meu anterior. Nu e vorba de o simplă răzbunare de dincolo de mormînt, ci de prima încercare (încununată de succes, se pare) a unui organsim pur informatic de a ... de a ... de a face ce, de fapt?

Să cucerească Pămîntul?

Să conducă omenirea cu o mînă invizibilă?

Să-i supună pe oameni la sclavie?

Pentru mine personal, dar și pentru o grămadă de oameni de pe tot globul, Deus Ex a fost unul din
cele mai bune jocuri pe calculator ever made by human hands :). Cine l-a jucat cunoaște bine atmosfera cyberpunk combinată cu cea film-noir care dau atîta savoare jocului. (Nu discut aici de aspectele de gameplay - shooter, roleplay și adventure în același timp, modalitățile multiple de a rezolva o misiune, fiecare după cum îi priește, și așa mai departe). În Deus Ex existau trei finaluri posibile, dintre care unul, cel spre care te împingeau pe nesimțite creatorii jocului, era tocmai acesta - o AI care fuzionează cu o inteșigență umană spre a instaura o dictatură benignă și luminată pe greu încercata noastră planetă.

(va urma)

vineri, 17 decembrie 2010

Daemon

Sînt în plin proces de lectură a cărții din imagine (Daniel Suarez - Daemon). Arată bine, arată a thriller tehnologic ce se respectă. Aduce un pic ca idee cu Insomnimania (Terminal Games în original) a cuplului Cole Perriman - da, știu că e un singur nume, dar e un simplu pseudonim în spatele căruia se ascund doi scriitori.

Bine, pînă n-ajung la final chiar nu prea știu care e ideea, ce se va dovedi a fi ciudata serie de întîmplări criminale orchestrate via calculatoare și Internet de către un geniu într-ale calculatoarelor. Geniu, dar mort. Și mortul dirijează totul prin intermediul a ceea ce în jocurile video se cheamă secvențe scriptate.

Voi reveni.

A, da, Insomnimania a fost excelentă (pentru mine) la vremea ei. Ba chiar și la vremea actuală ...

marți, 14 decembrie 2010

Timothy Zahn - Hoț și Dragon (2)

Nu ar mai fi multe de zis.

1. E un roman pentru tineret, cu toate plusurile și minusurile aferente, un fel de Cireșarii ai epocii high-tech.

2. Sînt curios dacă editura va publica și continuările - se pare că în total ciclul are 6 cărți. După succesul reputat de acest prim volum ("succes" cu minus în față, cartea am luat-o de la reduceri, plătind pe ea 5 lei, deci vă dați seama că editorii au dat-o să scapre de stoc), mă îndoiesc sincer.

3. Găselnița cu dragonul bidimensional este ... o găselniță, dar nu prea e explicată nici științific, nici pseudo-științific (Mă așteptam la o explicație pseudo, pentru că de-aia e S.F. și nu roman realist), dar Zahn prea o sfeclește cînd cu 4, cînd cu 3, cînd cu 2 dimensiuni. Mai bine o lasă neexplicată și se mai gîndea el pe parcurs cum s-o dreagă ...

Atît deocamdată.

Următorul popas: probabil Tărîmuri pustiite.

luni, 29 noiembrie 2010

Timothy Zahn - Hoț și Dragon (1)


Este prima carte din seria Dragonback a lui Timothy Zahn. Am profitat de faptul că era la reducere la tîrgul Kilipirim și am cumpărat-o. Nu mă dau în vînt după literatură scrisă în mod specific pentru tineret, dar am aflat cam de multișor că e bine să nu am idei preconcepute (cam de la Harry Potter încoace, să zic - sînt și acum convins că madam Rowling și-a ratat totuși cariera, putea fi o Agatha Christie modernă, adusă la zi).

De Zahn nici habar nu avusesem că există pînă ce n-a apărut în românește Trilogia lui Thrawn, prima încercare oficială de continuare a universului Star Wars. (Era pe vremea cînd ființau doar cele trei episoade inițiale). N-am fost și nu sînt vreun mare fan SW - ceea ce nu înseamnă că îmi displace, dar n-o să mă raliez nici susținătorilor necondiționați, nici detractorilor înverșunați. Totuși, Moștenitorul Imperiului, Asaltul Forței Întunecate și Ultima Poruncă aveau acea savoare a lucrului bine făcut, închegat, și nu în ultimul rînd frumusețea trecerii pe nesimțite de la basm la realitate.

(Păi, ne spune Zahn, cum puteți să credeți că prin distrugerea Împăratului și a lui Vader întreg Imperiul se va prăbuși automat și dintr-o dată? Lumea nu e doar alb și negru, firește că nu s-a întîmplat așa; Imperiul avea susținătorii săi loiali, și o versiune mai scăzută numeric și ușor reformată a sa a supraviețuit, și-a mutat capitala de pe Coruscant într-un loc secret numit Bastion, iar unul dintre cei mai renumiți amirali imperiali a preluat comanda politico-militară; și atunci ...)

În tot cazul, Hoț și Dragon n-are nici o legătură cu Războiul Stelelor. Este doar povestea unui tînar de 14 ani rămas singur pe lume, care nu știe altceva decît să fure și să escrocheze, pentru că hoț și escroc era și unchiul său care l-a crescut și care tocmai a mierlit-o. Bine, un adolescent al acelor zile rămas orfan are la dispoziție o navă spațială, un computer sofisticat în care este stocată personalitatea răposatului unchi, și în plus de voie de nevoie se pricopsește și cu un dragon.

Acest dragon multisimensional e găselnița cărții și a seriei. Deși se descurcă bine în trei dimensiuni (este de pildă un luptător redutabil, mai ales dacă are elementul-surpriză de partea sa), dragonul, un bard-războinic după cum singur se recomandă, nu poate supraviețui decît în simbioză cu alte creaturi inteligente. În cazul său, simbioza se reduce la a deveni bidimensional și a se atașa, precum un tatuaj, de pielea gazdei sale. (Triadele cinezești sau Yakuza ar fi încîntate de o asemenea minune, sînt sigur.)


Atît deocamdată, voi reveni.

Ah, ca să nu uit: o bilă albă pentru traducere. De obicei traducerile românești se vede că sînt făcute în grabă, la kil, pentru că e criză, și chiar dacă n-ar fi criză, răsplata bănească a tălmăcirii nu e chiar atît de consistentă încît să îngăduie zăbavă și îndelungi corecturi. Totuși, Alexandru Maniu a făcut în așa fel încît textul, presărat cu unele expresii savuroase exact la locul potrivit, să fie plăcut la citit. (Ei bine, nu, cînd zic expresii savuroase nu mă refer la injurii, limbaj golănesc, șmecheresc, sau care să abunde în conotații sexuale. Nu. Pur și simplu sînt niște expresii și formulări neaoșe care au ajuns atît de puțin uzitate în limbajul sec de zi cu zi încît revederea lor , chiar și în formă tipărită, nu poaqte decît să bucure. A fost ca și cum aș fi aflat că o rudă aflată multă vreme pe patul de spital s-a înzdrăvenit brusc. (Nu, nu eu sînt traducătorul, și nici măcar nu îl cunosc pe trăducător, pentru mine este un simplu nume, dar jur că și-a făcut bine treaba - bine, a mai scăpat trei-patru chiftele în toată cartea, 300 de pagini format de buzunar, dar zero erori e cam greu să găsești în ziua de azi).

miercuri, 24 noiembrie 2010