Antologia Thieves' World

Hai s-o facem ca-n matematică:

Ipoteze:

- Se dă o convenție S.F. americană (ceea ce înseamnă autori grei, editori și mai grei, plus inveitabilii fani);

- Se dă o petrecere de tip late-night, adică se duce înspre orele mici ale dimineții, cu o serie de autori și editori de calibru mediu spre mare;

- Se dă o nemulțumire exprimată liber printre aburii alcoolului ingerat ca-ntre prieteni: de ce trebuie ca fiecare scriitor de fantasy să stea să construiască un univers coerent, cu propria geografie, istorie și personaje principale, cînd există deja o grămadă de astfel de universuri deja create, pe care autorul le-a abandonat, fie pentru că nu-i plăcea, fie pentru că nu mai avea timp să scrie în acel univers

- Și iată și concluzia (potențată probabil de aceiași aburi bahici - deși nu putem băga mîna în foc): să creăm un univers partajat, în care fiecare scriitor poate să creeze propria povestire, nuvelă sau chiar roman, cu condiția să adere și să respecte regulile universului cu pricina, de exemplu să nu ucidă sau să modifice în mod semnificativ un personaj principal fără acordul celorlalți

Demonstrația:

Treaba se întîmpla în 1978, editorul care și-a asumat răspunderea punerii în operă a ideii este Robert Lynn Asprin și, după multe și diverse peripeții pe care chiar el ni le împărtășește în finalul volumului, în 1979 apare antologia (că nu știu cum să-i zic altfel) Thieves' World. Adică Lumea Hoților - o denumire potrivită și nu prea, pentru că doar o parte mică din acțiune are ca eroi respectivii hoți, iar orașul în care au loc cele opt texte din volum nu e vreo capitală a hoților, ci un bastion îndepărtat al Imperiului, unde fratele împăratului este trimis să conducă - la drept vorbind omul este exilat la mama dracului pentru că să nu mai fie băgat în față în diverse conspirații urzite contra Tronului.

Franșiza uite că a avut succes, în afată de Thieves' World se pare că mai sînt vreo 10 sau 11 culegeri de povestiri plasatre în același univers semi-hoțesc, dar cam cu aceiași autori care se tot rotesc de la un volum la altul. Și nu se poate se spune că-s niște neaveniți: în cartea de față apar John Brunner, Poul Anderson, Marion Zimmer Bradley și Joe Haldeman ca autori de top, Robert Asprin, Lynn Abbey, Andrew Offutt și Christine deWees pe post de iluștri necunoscuți (ultima cică era chiar o debutantă absolută, cunoscută însă de editor pentru încăpățînarea cu care trimitea texte la redacție). Ulterior, în celelalte culegeri mai apar A.E. VanVogt și C.J. Cherryh.

Cele 8 texte cînt plăcute ochiului și minții, dar lasă multe lucruri în coadă de pește - foarte normal dealtfel, și care se cheamă cliffhanger, cîrlig lăsat în speranța transformării cititorului ocazional în cititor captiv. Există suficiente personaje de top, bine creionate - vrăjitori, madame de bordel, hoți de bazar, cele cinci gărzi ale fratelui de împărat, și chiar fratele însuși. Are balta pește!

O să caut și ceva continuări, dar slabe speranțe - poate niște reeditări, altfel nu cred; altele sînt universurile partajate care atrag acum privirea, și nu-s neapărat mai bune ...