Daemon 3

La fel ca în Deus Ex, în Daemon există inteligenţa artificială care manevrează din umbră oamenii, economia, poate şi politicul. Daemonul - acesta e numele entităţii informatice - îşi face aliaţi printre oameni, căci n-ar putea rezista la infinit doar reacţionînd scriptat la nişte stimuli oarecare. (Deşi reacţiile scriptate sînt demne de admiraţie - zeci, sute de crawlere caută în buletinele de ştiri aşteptînd o anume ştire pentru a face un anume lucru, o clădire e în stare să se apere singură folosind mijloace specifice jocurilor - o hartă, o serie de unităţi aliate şi duşmane, şi un scop, distrugerea inamicului ...).

Recrutarea oamenilor se face după criterii absconse, deşi ni se sugerează că ei trebuie să fie demni de onoarea ce li se face, sau cel puţin testele la care sînt supuşi dau această impresie. În ciuda acestui fapt, soldaţii credincioşi ai daemonului au un profil moral cu totul îndoielnic. Cu atît mai bine, pentru că dihotomia alb-negru nu prea îşi are locul aici.

Două cuvinte despre final, finalul cărţii, cu toate că nu am de gînd să închei aici. Finalul e unul deschis, care sugerează că va fi şi un Daemon 2, poate şi un Daemon 3, şi aşa mai departe. Mă îndoiesc însă de acest lucru; sînt sigur că posibilele continuări vor fi de aceeaşi calitate înaltă, dar Daniel Suarez are un mare "defect". "Defectul" său este proza densă, cu multe "chestii care se întîmplă" per pagină scrisă. Or, acest lucru pare să fie de neiertat în industria literară americană, în care e de bonton să scrii 300 de pagini despre o chestie care ar încăpea lejer în 50. (Ultimul exemplu, Christopher Priest - Magicienii, căruia nici nu ştiu dacă merită să-i dedic un post separat, atît de mult m-a călcat pe nervi).

În post-ul următor despre Daemon, cîte ceva despre jocurile video - pentru că referirea la Deus Ex nu a fost chiar gratuită.

(va urma)