Murray Leinster - Planet Explorer

De data asta avem de-a face cu un hard SF, în sensul cel mai adînc al termenului, adică nu poți pricepe ce se întîmplă dacă nu ai o minimă formațiune științifică - asta în cel puțin două din cele patru nuvele care compun cartea.

Da, acesta nu este un roman, deși poate fi citit ca atare, așa cum cum pot fi citite de pildăFundațiile sau Peregrinările lui Tuf. Există un personaj central, Bordman, membru al organizației numite Galactic Survey (Cadastrul Galactic, i-am zice noi) care se ocupă cu analiza condițiilor de habitabilitate ale planetelor nou-descoperite și acordă sau nu permisiunea de colonizare. Și nu doar atît: la acordarea permisiunii este stabilit un program în care trebuie să se încadreze noua colonie, cu referire la construcțiile de realizat, la terenul arabil de amenajat, și așa mai departe. Dar, bineînțeles, există planete unde treaba merge de-a-ndoaselea; acelea-s locurile potrivite pentru eroul nostru.

Și treburile nu-s simple, pentru că de obicei pericolul este imediat, iminent, iar eventualul ajutor nu poate veni decît din exterior, un exterior unde viteza-limită practică este de doar 30 de ori viteza luminii, ceea ce nu e foarte mult pentru cît de împrăștiate în spațiu sînt coloniile ...

Și uite așa, Bordman ăsta are timp să asaneze o mlaștină inversată, să dezghețe o planetă care e pe cale să fie un fel de Antarctică la pătrat, să sape nisipurile unei planete sahariene sau să lupte alături de un om și patru urși Kodiak modificați genetic împotriva unor șopîrle (multe și gigantice).

Și, colac peste pupăză, are timp să se și însoare.

Culegerea-roman a fost publicată inițial în 1957, și poartă amprenta temporală. Sînt acele vremuri în care Epoca de aur a S.F.-ul își răsfrîngea ultimele ecouri, iar promotorii acelei Epoci își luau adio - de la S.F., de scris în general sau, pentru cei mai în vîrstă, de la viață. În fine ... fugit irreparabile tempus ...

Oricum, o carte de citit, pentru că ține balanța dreaptă între imaginație, rigoare științifică și spiritul de aventură tipic Frontierei (și cînd zic Frontieră mă refer la conotațiile tipic americane ale acestei denumiri).

Ca o notă de subsol, cele patru texte componente se cheamă Solar Constant, Sand Doom, Combat Team și The Swamp was upside down.

Și, pentru cine poate face rost de culegere: enjoy!

Andre Norton - Galactic Derelict

Altă carte extrem de veche, publicată în 1958 parcă (nu mai stau să verific după pagina de gardă). Andre Norton este femeie, pentru cine nu știe, dar uite că s-a băgat și în domeniul romanelor de aventuri pentru tineret - cam asta ar fi titulatura corectă în vechea limbă de lemn românească.

Cine caută un roman de aventuri, a găsut exact ce-i trebuie, dar cine vrea S.F. (măcar soft S.F., nu middle, nu hard) a ratat clar ținta. Da, lucrarea este subintitulată Vîrfuri de săgeată și bombe cu hidrogen, da, pe copertă e un mamut, da, se petrec călătorii în timp și pe vaste distanțe în spațiu, dar toate acestea nu-s decît un pretext pentru aventură, în care unul din protagoniști e o piele-roșie (păsămite era vremea în care indianul deveneau politically correct-ul Native American) iar restul sînt militari gata să lupte pînă la moarte cu rusnacii.

Pe scurt, oamenii ăștia dau peste un obiect de sorginte extraterestră înfundat undeva în preerie. Înfundat, înfundat, dar funcțional, căci reușește să-i poarte înapoi în timpuri preistorice, pretext pentru a ne fi prezentați tigrii-cu-colți-de-sabie, mamuții și alte fiare de același soi, probabil o (relativă) premieră pentru scriitoare, ca și pentru tinerii cititori. Și circul nu se oprește aici, nava cu pricina îi va purta pe oameni de-a lungul Galaxiei, la un spațioport extraterestru abandonat, apoi la o planetă de tip junglă unde se luptă cu bestiile locale și se împrietenesc cu alte bestii, dar mai raționale, și se zbat să NU ajungă la cheremul constructorilor navei, ba chiar încearcă să se întoarcă pe Terra, și nu oriunde, ci în secvența temporală corectă pentru ei.

Evident, vor reuși, voi ce credeați?!?

Ce să mai zic? e naivă rău de tot cărțulia, nu prea își merită banii. Dacă mă întrebi pe mine, o să răspund că Drum printre aștri (scrisă de neaoșii Radu Nor și I.M. Ștefan cam în aceeași perioadă) își face mult mai bine treaba de popularizare a științei pentru care a fost proiectată.

Vivat Călătoriile Extraordinare ale lui Jules Verne!

Antologia Robot Warriors

E veche de tot, a fost publicată în 1991 sub îngrijirea lui Martin H. Greenberg și Charles G. Vaughn, cu o prefață de Gordon R. Dickson. de de vorbesc de ea taman acuma? Pentru că acuma am re-descoperit-o, sub un vraf de alte cărți, și, ca să fiu sincer, uitasem complet de ea, cumpărată fiind în acele vremuri imediat post-revoluționare în care pe de o parte trebuia să recuperez un decalaj de lectură imens, iar pe de altă parte nu știam destulă engleză încît să gust cu adevărat textele cu pricina.

Iată conținutul antologiei (în paranteză este anul publicării inițiale):

Poul Anderson - Kings Who Die (1962) - Despre războiul din spațiu dintre americani și sovietici, într-un viitor în care războiul pe Terra nu mai este de dorit, și despre fuziunea om-calculator (omul fiind sovietic deci lipsit de morală, aice autorul, iar calculatorul o simplă unealtă brută - ce-i drept, în 1962 nu prea aveai ce-alege dintr-o namilă de calculator, doar procesare de simboluri și atît, zice Anderson). Interesantă. Nota 7 din 10.

Philip K. Dick - Second Variety (1953) - A stat la baza scenariului pentru filmul Screamers, iar pentru mine atît filmul cît și această nuvelă sînt excelente. Nenea Dick învîrte personajele altfel decît în film, dar ambele abordări mi se par super-OK. Recomandată. Nota 10 din 10.

Theodore Sturgeon - There is no Defense (1948) - Poartă clar amprenta anilor de după război, căci ce sînt oare pămîntenii, marțienii și jupiterienii altceva decît americanii, englezii și nemții postbelici? și oare nava misterioasă care străbate Sistemul Solar nu cumva este echivalentul invincibilei Armate Roșii care tocmai străbătuse victorioasă Europa? și arma finală, scoasă în afara legii de cele trei rase, nu cumva e chiar bomba atomică? Dar treaba se complică pentru că avem și un partid pacifist transnațional, pentru care reîntoarcerea în legalitate a armei finale nu e o opțiune viabilă ... Cam lălăită povestirea pentru ce are cu adevărat de spus. Plictisitoare. Nota 6 din 10.

Fred Saberhagen - Smasher (1978) - O planetă. O micro-colonie umană. Ba chiar nano-colonie, căci nu-s mai mult de cinci-șase persoane acolo. O rasă de prădători spațiali care aterizează pe planetă, prădători robotici care urmăresc fără milă prada. Cine să le vină de hac? Oamenii? nu, ar fi prea simplu. Poate animalele marine aclimatizate? rechini, scoici, sau chiar meduze? Mda, ele ar mai avea o șansă. Totuși, chestiunea se cam încheie în coadă de pește (ca să rămînem în domeniul marin). Frustrantă. Nota 6 din 10.

Larry S. Todd - Flesh and the Iron (1968) - Oameni și roboți adunați în triburi cutreieră cîmpiile ucigîndu-se unii pe alții și luînd scalpuri pentru a-și demonstra statutul social (scalpuri sau antene, după caz). Dar uite că uneori apare osituație de șah etern (sau de pat, sau de mexican stand-off, cum vreți să-i spuneți, deși nici unul din termeni nu e pe de-a-ntregul corect), făcînd ca un om și un robot să devină aproape prieteni. Ia ghiciți ce se întîmplă cînd robotul este ucis de alți oameni în căutare de scalpuri metalice (și de piese de schimb, desigur). Neconvingătoare. Nota 6 din 10.

Keith Laumer - A Relic of War (1990) - Relicva din titlu, adevărată fosilă vie, este un robot de luptă dezafectat, ajuns mascota unui oraș postbelic (și dacă avem robot de luptă, atunci postbelic clar NU se referă la perioada de după 1945). Toată lumea îl iubește și-l ocrotește, ca pe un fel de prost al satului. Dar iată că Armata nu a uitat de el, și o comisie specială vine să investigheze ce-i cu el. Acțiunea se complică ulterior, dar nu exagerat. Simpatică. Nota 8 din 10.

Chrisopher Anvil - The Dukes of Desire (1968) - Surprinzător de bună, povestirea ne spune ce se întîmplă pe o planetă în care coloniștii dintr-un oraș oarecare se răzvrătesc la modul militar împotriva autorității locale sprijinită de roboizi de menținere a ordinii. Asta nu e bine - patru supraveghetori extraplanetari sosesc la fața locului și încearcă să potolească spiritele apelînd la o mașină de manipulat sentimentele și emoțiile - iar lista de dorințe care pot fi induse cu ajutorul său e cu adevprat lungă, eroii noștri folosesc "doar" vreo șapte sau opt, și loc ar mai fi ... Problema e că psihicul uman nu se comportă ca un circuit electric dotat cu comutatoare. Merită. Nota 8 din 10.

Gordon R. Dickson - Steel Brother (1952) - Hmmm ... ultimul text din antologie, aparține bineînțeles antologatorului - partea leului și așa mai departe. Dar e urît cu spume, o parabolă militaristă clasa una, în care omul și mașina se îngemănează, dar nu în stil S.F., așa cum s-a întîmplat în nuvela lui Poul Anderson, ci la modul în care soldatul și pușca sa erau împreună trup și suflet în războaiele secolului XX. Că arma e un robot n-ajută cine știe ce. În ultimele cuvinte ale nuvelei (și ale întregii antologii): "For he had done more than win a battle. He has found his soul." se simte și oleacă de frățietate cu Starship Troopers. Mda. Didacticistă. Nota 5 din 10.