Ca de obicei în scrierile lui Pratchett, povestea ar putea fi răstălmăcită. Bine, nu atît povestea, cît personajele, căci avem un soi de Torquemada conducător al Inchiziției (pardon, al Chiziției) locale, un Arhimede cu invenții minunate (mai puțin barca cu aburi, a cărei sferă de cupru e foaaaarte nelalocul ei într-o noapte cu furtună, fulgere și trăsnete, plus apa sărată a oceanului care se știe că e bună conducătoare de electricitate :) ), un tip care aduce vag cu toma Necredinciosul ... vedeți și voi ce puteți scoate din acest ghiveci.
Ceea ce ar vrea Sir Terry (da, l-au înnobilat, și da, formularea corectă este Sir Terry sau Sir Terry Pratchett, niciodată Sir Pratchett) este să iasă un pamflet împotriva deturnării sensului religiei. A mai făcut asta cu ziarele (The truth) și cu cinematograful, mai precis mirajul Holywoodului (Moving Pictures). Și cine ar putea spune că n-are dreptate? Ziarele, filmele și, la un alt nivel, religia s-au transformat în scopuri în sine, îndepărtîndu-se constant de ceea ce aveau ele de făcut la începuturi, adică să informeze, să distreze, să împlinească din punct de vedere spiritual. De fapt, în carte există un paragraf pe care îl citez aproximativ și care exprimă chinetesența acestei pervertiri: "În jurul zeilor este construit un ]ntreg labirint de ziduri, lăcașe de cult, ierarhii preoțești, înalți prelați și profeți, și toate acestea îl sufocă și îl ucid pe zeu, pînă cvînd acesta moare".
Căci și zeii mor. Sau se pot downgrada de la starea de taur fioros care își strivește dușmanii sub copite de fier pînă la cea de umilă braoscă țestoasă, care este total incapabilă să strivească, ceva, orice, sub gheruțele ei, așa că toată forța ei ofensivă se rezumă la mai degrabă la aruncarea de priviri acuzatoare - un fel de batare a obrazului. Asta i s-a întîmplat Marelui Zeu Om (așa e și în engleză, Om, nu cred că se referă în mod specific la Homo sapiens - dacă se referă, atunci T.P. crește în ochii mei, avînd în vedere că a folosit cuvîntul din limba română ...)
Și, odată ajuns zeu mărunt, brusc marile dogme își pierd din importanță. Mai presante devin probleme legate de grosimea cojii de pepene și de neplăcuta existență a vulturilor - singurele ființe care știu cum să ucidă broaște țestoase ...
(va urma)
Din câte mi-e dat să citesc, pare o carte foarte interesantă :)
RăspundețiȘtergereP.S. Vă mulţumesc pentru trecerea în blogroll, am să fac şi eu acelaşi lucru. Să ne citim cu bine!