Prima chestie care sare în ochi la o carte de-a lui Pratchett este coperta. Densă, încărcată, plină de detalii, tocmai bună să faci din ea un puzzle simpluţ, de 500 sau 1000 de piese. (Pentru cine nu ştie, un puzzle este cu atît mai simplu cu cît are mai multe detalii în imagine, mai multă informaţie; la polul opus stau acele imagini în puşine culori, gen furtună pe ocean, pădure văzută de sus, sau un tablou tip portet – gîndiţi-vă cum ar fi să rezolvi un puzzle totalmente monocolor, ar fi practic imposibil, aşa-i? Doar formele pieselor ar putea ajuta în anume măsură ...)
Pe artist îl cheamă Josh Kirby, pentru cine nu ştie, şi are deja vreo zece ani de cînd a trecut în lumea drepţilor – n-aş fi crezut niciodată asta dacă nu m-aş fi uitat în dicţionar. Oricum, desenatorul a făcut o treabă excelentă. Poate că nu sînt ele coperţile cele mai reuşite din lume, căci mulţimea de amănunte poate să îndepărteze şi să atragă la fel de uşor, dar, văzându-le, te vor face să spui: băi, asta-i o carte cu Rincewind!
Small Gods nu e o carte cu Rincewind – Vînturache în româneşte, Rincevent în franceză, limba în care am început eu să joc adventure-le pe nume Discworld, pe un 486 antic. (nu, nu l-am terminat nici pînă acum, cred că nmi-ar fi ars creierii ...). Small Gods e o carte despre zeii minusculi care au un număr de credincioşi numărabil pe degetele de la o mînă, sau poate unul singur, sau poate nici unul (aceştia sînt cei mai frustraţi şi mai persuasivi în încercările lor de a-şi crea o comunitate de credincioşi cît de mică; comunitate să fie, că după aia apar şi profeţii, şi apostolii, iar dreapta credinţă se propagă cu viteza luminii. (Atenţie, în Lumea-Disc asta nu e mare lucru, viteza luminii e doar cu puţin mai mare decît viteza sunetului ...))
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu