Robert Charles Willson - Axa (1)

Şi doar îmi făcusem promisiunile solemne ca:

1. nu citesc cărţile dintr-o serie decît în ordinea lor firească

2. dacă observ un pom lăudat, nu mă duc la el cu sacul

„Nu sunt un mare fan science-fiction, dar citesc orice poveste captivanta care nu abunda în delicii pentru tocilari. Wilson este un povestitor exceptional, iar «factorul tocilar» în cartile sale este zero. Ca si serialul TV Battlestar Galactica, acesta este SF fara sa fie SF.” Stephen King

„Mult asteptata uniune între hard SF si romanul literar, al carei fructul sa îmbine vigoarea ideatica robusta a celui dintâi si elegantele subtilitati narative ale celui de-al doilea, a capatat trup în romanele lui Robert Charles Wilson [...] Conceptele speculative demne de o adevarata space opera, alaturi de profunde reflectii asupra conditiei umane, amândoua topite într-o proza de cristal. Wilson a reusit atât de multe lucruri minunate, încât nu stii ce sa lauzi mai întâi la el.” The Washington Post

Laudativ, nu? Îmi pare rău, mie nu mi-a plăcut, am terminat în silă volumul. Premisa e extrem de interesantă, numai că ... ea este două:

- o rasă de extratereştri (despre care nu se ştie mare lucru, la fel de bine ar putea fi automate inteligente) a construit în jurul Terrei un scut protector împotriva expansiunii Soarelui; şmecheria este că timpul trece cu viteze extreme de diferite înăuntrul şi în afara scutului, căci pe Pămînt trece o secundă, iar în rest 3 ani şi ceva (parcă valoarea exactă era 3.26, adică fix numărul de ani-lumină dintr-un parsec ... voila de vezi ... n-am stat să analizeze mai profund faza)

- în acelaşi timp, aceiaşi Ipotetici (numele dat de facto extratereştrilor) au construit în Oceanul Indian un portal semicircular uriaş - şi cînd zic urial, e vorba de sute de km. diametru şo zeci de km. înălţime - care funcţionează drept uşă de trecere între Pămînt şi Equatoria, o planetă de tip terestru "aranjată" pentru a primi populaţia terestră (informaţiile din această secţiune luaţi-le sub beneficiu de inventar, ele se regăsesc în primul volum, Turbion)

Cam mult. Îmi aduce aminte de filmul ăla făcut după o carte a englezului John Wyndham, în care o ploaie de meteoriţi orbeşte cvasitotalitatea populaţiei terestre, şi în plus apare şi un soi de plante carnivore mobile (care pot fi răpuse de o baie zdravănă cu apă de mare) - Ziua Trifidelor. E cam trasă de păr treaba.

Aşa şi aici.

(va urma)