Este prima carte din seria Dragonback a lui Timothy Zahn. Am profitat de faptul că era la reducere la tîrgul Kilipirim și am cumpărat-o. Nu mă dau în vînt după literatură scrisă în mod specific pentru tineret, dar am aflat cam de multișor că e bine să nu am idei preconcepute (cam de la Harry Potter încoace, să zic - sînt și acum convins că madam Rowling și-a ratat totuși cariera, putea fi o Agatha Christie modernă, adusă la zi).
De Zahn nici habar nu avusesem că există pînă ce n-a apărut în românește Trilogia lui Thrawn, prima încercare oficială de continuare a universului Star Wars. (Era pe vremea cînd ființau doar cele trei episoade inițiale). N-am fost și nu sînt vreun mare fan SW - ceea ce nu înseamnă că îmi displace, dar n-o să mă raliez nici susținătorilor necondiționați, nici detractorilor înverșunați. Totuși, Moștenitorul Imperiului, Asaltul Forței Întunecate și Ultima Poruncă aveau acea savoare a lucrului bine făcut, închegat, și nu în ultimul rînd frumusețea trecerii pe nesimțite de la basm la realitate.
(Păi, ne spune Zahn, cum puteți să credeți că prin distrugerea Împăratului și a lui Vader întreg Imperiul se va prăbuși automat și dintr-o dată? Lumea nu e doar alb și negru, firește că nu s-a întîmplat așa; Imperiul avea susținătorii săi loiali, și o versiune mai scăzută numeric și ușor reformată a sa a supraviețuit, și-a mutat capitala de pe Coruscant într-un loc secret numit Bastion, iar unul dintre cei mai renumiți amirali imperiali a preluat comanda politico-militară; și atunci ...)
În tot cazul, Hoț și Dragon n-are nici o legătură cu Războiul Stelelor. Este doar povestea unui tînar de 14 ani rămas singur pe lume, care nu știe altceva decît să fure și să escrocheze, pentru că hoț și escroc era și unchiul său care l-a crescut și care tocmai a mierlit-o. Bine, un adolescent al acelor zile rămas orfan are la dispoziție o navă spațială, un computer sofisticat în care este stocată personalitatea răposatului unchi, și în plus de voie de nevoie se pricopsește și cu un dragon.
Acest dragon multisimensional e găselnița cărții și a seriei. Deși se descurcă bine în trei dimensiuni (este de pildă un luptător redutabil, mai ales dacă are elementul-surpriză de partea sa), dragonul, un bard-războinic după cum singur se recomandă, nu poate supraviețui decît în simbioză cu alte creaturi inteligente. În cazul său, simbioza se reduce la a deveni bidimensional și a se atașa, precum un tatuaj, de pielea gazdei sale. (Triadele cinezești sau Yakuza ar fi încîntate de o asemenea minune, sînt sigur.)
Atît deocamdată, voi reveni.
Ah, ca să nu uit: o bilă albă pentru traducere. De obicei traducerile românești se vede că sînt făcute în grabă, la kil, pentru că e criză, și chiar dacă n-ar fi criză, răsplata bănească a tălmăcirii nu e chiar atît de consistentă încît să îngăduie zăbavă și îndelungi corecturi. Totuși, Alexandru Maniu a făcut în așa fel încît textul, presărat cu unele expresii savuroase exact la locul potrivit, să fie plăcut la citit. (Ei bine, nu, cînd zic expresii savuroase nu mă refer la injurii, limbaj golănesc, șmecheresc, sau care să abunde în conotații sexuale. Nu. Pur și simplu sînt niște expresii și formulări neaoșe care au ajuns atît de puțin uzitate în limbajul sec de zi cu zi încît revederea lor , chiar și în formă tipărită, nu poaqte decît să bucure. A fost ca și cum aș fi aflat că o rudă aflată multă vreme pe patul de spital s-a înzdrăvenit brusc. (Nu, nu eu sînt traducătorul, și nici măcar nu îl cunosc pe trăducător, pentru mine este un simplu nume, dar jur că și-a făcut bine treaba - bine, a mai scăpat trei-patru chiftele în toată cartea, 300 de pagini format de buzunar, dar zero erori e cam greu să găsești în ziua de azi).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu