Alex Mihai Stoenescu - Istoria Loviturilor de Stat din România - vol. 4 (2)

(continuare)

Se pot spune multe despre AMS.

Că nu respectă întrutotul deontologia istoriografică, pentru că se lasă purtat de fixurile și bias-urile sale. De pildă, este foarte evident că omul are un dinte împotriva lui Iulia Maniu, pe care îl desființează cu voluptate în volumul 3, cel cu Cele Trei Dictaturi.

Că este părtinitor deoarece a fost - sau mai este? - îmbrăcat în uniformă militară, și ca atare are tendința să fie mai blînd cu instituția Armatei.

Că a fost recent deconspirat ca informator sau colaborator al Securității - nici ăștia de la CNSAS nu mai știu cum să-i denumească. Tot ce se poate, asta ar explica de ce AMS se poartă cu mănuși cu Securitatea, încercînd să-i scoată într-un fel basma curată din toată pacostea cu morții Revoluției și încercarea de înăbușire a acesteia în sînge.

Ceea ce nu poate fi negat este stilul curgător al autorului, documentarea minuțioasă a faptelor prezentate (sigur că marea masă a cititorilor nu va sta să pigulească referință cu referință, articol cu articol, carte cu carte dintre cele date în bibliografie, dar există și specialiști interesați ... și chiar și dintre neofiți, you may never know ...). În orice caz lectura este dintre cele mai interesante și captivante, îndosebi pentru cei care au trăit pe viu fenomenul 1989 în România. Exist ăși momente moarte, lălăite peste măsură, cum ar fi începutul celei de-a doua cărți din volumul al patrulea, dedicat unui soi de disecție a Securității care nu are mare legătură cu substanța cărții. Sînt multe amănunte despre cele petrecute în URSS și în lagărul socialist odată cu instaurarea regimului gorbaciovist la Moscova, amănunte pe care nu le cunoșteam pentru că nu serveam Europa Liberă (chiar și acuma, de fapt acuma cu atît mai mult, sînt convins că acest post de radio n-avea nimic comun cu bunăstarea poporului român și cu propășirea României).

(va urma)

Alex Mihai Stoenescu - Istoria Loviturilor de Stat din România - vol. 4 (1)

Curat lectură de vacanță!

(Luați-o la modul cel mai propriu, cele două volume - groscioare amîndouă, cam 800 de pagini de căciulă - mi-au fost bune tovarășe de drum și de plajă la mare, pînă într-acolo încît un nene, intrigat de grosimea tomurilor și de faptul că erau cartonate, total atipic pentru cărțile ușurele ce sînt citite îndeobște pe plajă, a venit să vadă ce carte e aia și cum de un tînăr al zilelor noastre se mai ocupă cu așa ceva. A ridicat cartea să-i vadă titlul - eu eram în apă - și a clătinat din cap a nedumerire. N-am mai stat să-i deslușesc motivele ce stau la baza lecturii mele.).

Prima carte a lui Alex Mihai Stoenescu mi-a căzut în mînă într-o librărie Diverta, cred, cînd scanam plictisit noile apariții, și cînd pașii m-au purtat înspre secțiunea Istorie. Am deschis la întîmplare volumul al doilea din Istoria Loviturilor de Stat și am stat să citesc vreo 6 sau 7 pagini (volumele alea au format de buzunar, 6-7 pagini se citesc totuși relativ repede) despre răscoala de la 1907 și cum au fost umflate cifrele relative la țăranii uciși - le știți, 11.000 de victime, vă rugăm să ne spuneți numele și adresa lor, vorba unui cunoscut banc. Omul mergea pînă în detaliu, un detaliu pe care niciodată nu-l cunoscusem, posibil fiindcă studiile le-am făcut în perioada comunistă, în care se vorbea doar de cei 11.000 și de regimul burghezo-moșieresc criminal care a pus tunurile pe oameni, cît și din cauză că, oricum ar fi regimul, în școala generală și-n liceu oricum nu s-ar studia atît de adînc istoria, și dacă s-ar studia, ar fi doar ca să-i tîmpească pe elevi și să-i facă să prindă ură pe materia de examen/teză/ascultare numită Istorie - ia închipuiți-vă o teză dată din 800 plus 800 de pagini ... (Am avut un asemenea caz, o asemenea materie adică, în liceu, anume Anatomia comparată, care era absolut criminală pentru un elev, dar extraordinar de interesantă pentru unul care o citește și vrea doar să-și extindă cunoștințele în domeniu).

Ce să mai lungim vorba, am cumpărat toate cele trei volume, unul galben, unul verde, unul maroniu. Excelentă lectură! Multe întîmplări de care habar n-aveam, și care îmi întăreau convingerea difuză masele largi populare au fost, sînt și vor fi mereu doar masă de manevră și nimic altceva. Prost o fi ăla de-și mai riscă pielea (sănătatea, familia, situația materială) pentru un ideal ... poate doar cînd cuțitul ajunge la os.

În volumul ăsta al patrulea, care cuprinde fizic cele două cărți despre Revoluția din Decembrie 1989, subintitulate O tragedie românească, autorul încearcă printre altele să demonstreze că nici dacă cuțitul ajunge la os românii nu prea au chef să iasă la bătaie, cum se zice - faimoasa sintagmă Mămăliga nu face explozie ... dar ce vorbesc eu de Syntagma, e o altă piață, și face parte din altă istorie, dureros de recentă, și care este a altora ...

(va urma)